Carnea de bibilica are calitati gustative deosebite, asemanandu-se cu carnea de vanat (prepelita sau fazan).
La varietatea cenusie de bibilica un semn caracteristic este penajul de culoare cenusie, de nuante gri cu reflexe albastrui, cu un desen "perlat", alb-stralucitor, repartizat in mod uniform si regulat. La varietatea de culoare alba a bibilicilor este specific penajul de culoare alba, iar perlajul este tot de culoare alba, stralucitoare, usor vizibil. O caracteristica a acestei specii este ca, spre deosebire de celelalte pasari de curte, greutatea corporala a femelelor este usor mai ridicata decat a masculilor. Astfel, femela ajunge la o greutate corporala de 1,5-2 kg, iar masculul la 1,4-1,8 kg.
Productia de oua variaza intre 70-90 bucati/an. Ouale sunt mici, cu o medie de 45 grame/bucata. Coaja oualor de bibilica este pigmentata si presarata cu mici pete de culoare brun-deschis. Grosimea si rezistenta cojii oualor este mai mare decat la celelalte specii de pasari de curte. Ouale de bibilica au un galbenus mai mare in raport cu volumul total al oului. Structura oului de bibilica este de 16% coaja, 49% albus si 35% galbenus.
Ouatul incepe in lunile martie-aprilie si continua pe tot timpul verii. Un alt semn distinctiv al acestei specii este faptul ca acestea depun ouale in locuri ascunse.
Clocitul la bibilici se face natural pe o durata de 26-27 de zile. Puii de bibilica se cresc cu ajutorul clostilor (bibilici, curci, gaini). Bibilicile nu-si cresc bine puii, iar hranirea puilor de bibilica este asemanatoare cu cea a puilor de gaina. In hrana puilor de bibilica in primele zile dupa ecloziune, imediat ce s-a uscat puful, se administreaza amestecuri de uruieli formate din porumb 80% si orz 20%.
Puii de bibilica au o viteza de crestere mare. Incepand cu varsta de 6 saptamani ei se dezvolta foarte repede, astfel incat la varsta de 5 luni depasesc 1,2-1,4 kg. Un alt atribut al bibilicilor este faptul ca au o rezistenta la conditiile de mediu, clima, furajare, adapost. Puii de bibilica sunt mai sensibili in primele 4-6 saptamani de viata la frig si umezeala.
Cresterea bibilicilor se face frecvent in sistem extensiv, in sistem gospodaresc.
Bibilicile sunt pasari monogame, mai ales in conditiile cresterii in spatii limitate, in hale si padocuri, cand se formeaza familii compuse dintr-un mascul si o singura femela. In conditiile cresterii bibilicilor in spatii mai mari, in curti cu acces la gradini sau pajisti, fenomenul de monogamie dispare, situatie in care pentru un mascul se repartizeza 5-6 femele.
La bibilici dimorfismul sexual este putin pronuntat, masculul este mai vioi si mai mobil decat femela. "Casca" de pe cap la masculi este mai mare decat la femela, iar barbitele au un colorit mai viu. Spre deosebire de alte specii de pasari, distinctiv pentru bibilica este ca dupa varsta de 8-9 luni femelele depasesc in greutate masculii cu 15-20%.
Bibilicile sunt pasari deosebit de galagioase si de vioaie, ce se misca permanent. Spre deosebire de gaini si curci, bibilicile nu scurma cu ghearele. Au si un rol benefic intrucat consuma un numar mare de daunatori ai culturilor agricole.
Cresterea bibilicilor-var cenusieCresterea bibilicilor-var albaBibilicile sunt pasari frumoase, au un comportament vioi, iar aspectul exterior se apropie de cel al curcilor. Ciocul bibilicilor este scurt si puternic, de culoarea cornului cu varful de culoare rosie. Definitoriu pentru bibilici este "casca" de pe cap, fata de culoare alb-albastruie si penele cu aspect "paros" de la nivelul cefei. Capul bibilicilor este golas ca la curcan, prezentand pe crestet o formatiune cornoasa denumita casca. Barbitele de la bibilici nu sunt prea mari, au o culoare rosie-galbuie sau roz, culoarea fetei este alb albastruie, iar ochii sunt rotunzi de culoare galben-roscata. Gatul bibilicilor are o orientare oblica spre vertical, partea superiara a gatului este golasa la fel ca si capul. Pe gat, inapoia barbatelor, bibilicile au o membrana de culoare violeta care in momentul in care pasarea canta se umfla avand rolul unei camere de rezonanta. Trunchiul are forma ovala, alungit spre orizontala, iar coada este scurta orientata in jos. O caracteristica a penajului este faptul ca are un aspect infoiat facand ca trunchiul sa apara mai mare decat in realitate. Aripile sunt scurte cu varfurile rotunjite, picioarele sunt puternice, relativ inalte si nu prezinta pinteni. Pielea bibilicilor are culoarea alba.
Deasemenea bibilicile sunt pasari rustice ce-si cauta in permanenta hrana. La aceasta se adauga rezistenta specifica a bibilicilor la conditiile de mediu, clima, furajare, adapost.
Medic veterinar,
Dr. Diana Galatanu
Bibilicile sunt păsări foarte rapide, ușor de întreținut și ne ajută foarte mult împotriva dăunătorilor, mai ales a căpușelor. Am alcătuit un top al celor mai interesante 10 lucruri despre bibilici pentru cei care doresc să crească aceste păsări.
1. Bibilica nu este găină
Găinile sunt păsări foarte domesticite. Le putem ține în adăpost, le putem amenaja un spațiu afară în care să cutreiere, sau chiar să recurgem la ambele variante. Găinile se vor simți oricum bine.
Bibilicile nu sunt deloc așa. Dacă nu le scurtăm foarte mult aripile, aceste păsări vor evada din adăpost, iar acest aspect poate fi pozitiv dacă și numai dacă le creștem pentru orice în afară de carne și ouă.
De asemenea, bibilicile sunt păsări dominante și își fac din plin simițită prezența în adăpost. Acest lucru nu trebuie să vă împiedice să le creșteți. Ele devin mai blânde când sunt lăsate să interacționeze cu alte păsări, de exemplu cu găinile.
2. Bibilicile nu au granițe
Probabil ați observat în cazul găinilor că își dau seama când au depășit perimetrul în care pot cutreiera. Bibilicile, în schimb, nu sunt așa, ele pot ajunge pe orice drum și să creadă că este al lor. Mai mult, se pot cocoța pe gardurile vecinilor dacă își doresc acest lucru.
3. Bibilicile sunt foarte comunicative
Am putea spune că ar fi guralive dacă ar putea vorbi. Comunică în permanență între ele și fac acest lucru destul de tare. Evident, dacă doriți să vă obișnuiți cu acest lucru, le veți crește cu mare drag, așa cum faceți și cu celelalte păsări din gospodărie.
4. Cine are nevoie de câini de pază când are bibilici?
Acesta este un mare beneficiu pentru crescători. Fiți sigur că bibilicile vor semnala în cel mai gălăgios mod posibil orice eventuală prezența a prădătorilor pe proprietate. De exemplu, dacă în curte apare o pisică rătăcită, veți afla. Bibilicile păzesc celelalte păsări și animale din curte de orice fel de prădători, precum și de alte persoane care de regulă nu sunt prin preajmă. Astfel, asigurați-vă că vecinii știu că aveți în curte bibilici.
5. Elimină căpușele
Crescătorii de bibilici au cele mai mici probleme cu dăunătorii. Bibilicile vor căuta în fiecare loc cu verdeață, în curte sau grădină. Gândacii și mai ales căpușele nu au nicio șansă în fața acestor păsări – încă un beneficiu pentru creșterea bibilicilor.
6. Bibilicile trebuie să fie „dresate”
Am scris mai sus că bibilicile nu sunt păsări foarte domesticite. Nu necesită un adăpost la fel ca găinile, ele se pot cocoța în copaci (și chiar le place să facă acest lucru). Evident că dacă vă doriți să se întoarcă acasă, este recomandat să le construiți un adăpost.
Puii de bibilică au nevoie de aceeași atenție ca puii de găină sau cei de rață. Așadar, puneți-le la dispoziție cuibare și furaje de tip starter. Au nevoie de protecție împotriva vântului și de un loc bine încălzit în primele săptămâni.
Trebuie să fiți precauți când bibilicile sunt pregătite să exploreze mediul exterior. De regulă, ele cutreieră în grup și dacă nu sunt antrenate să se întoarcă acasă, sunt șanse mari să rămâneți fără ele.
Sau puteți să începeți să creșteți direct păsări adulte. Țineți-le într-un loc îngrădit pentru aproximativ șase săptămâni, apoi lăsați-le afară câte una. Atât timp cât alte surori sunt în adăpost, ele se vor întoarce acasă după scurtele expediții. În momentul în care toate bibilicile vor fi împreună afară, vor fi deja obișnuite să se întoarcă la adăpost.
În plus, dacă au un adăpost cu apă, hrană și bârne pe care să stea cocoțate, aveți toate șansele să se întoarcă zilnic acasă.
7. Bibilicile nu sunt cele mai bune mame
Bibilicile sunt păsări rapide, care iubesc zborul. De asemenea, sunt păsări sezoniere când vine vorba despre depunerea ouălor și vor prefera să se cuibărească pe pământ, în detrimentul cuibarelor tradiționale pentru găini. O biblică are nevoie de aproximativ 26-28 zile pentru clocire. De multe ori, ele își vor construi un cuib în zonele cu verdeață. Dacă îl găsiți, cea mai bună idee este să îl mutați în adăpost.
Problema este că după clocirea ouălor, bibilicile au tendința să se reîntoarcă afară. Își poartă puii cu ele în zone care nu sunt optime pentru pui, din cauza temperaturilor.
Ce puteți face pentru a evita aceste situații? Simplu. Puneți ouăle de bibilică sub o găină care clocește. Sunt șanse foarte mari ca aceasta să crească puii de bibilică și să aibă grijă de ei.
Bibilica și puii ei
Foto:
thisnzlife.co.nz/8. Le place să zboare
Am spus de la început că bibilicile nu sunt deloc ca găinile. Găinile nu zboară cu adevărat. Își folosesc aripile pentru a se înălța ușor, dar nu plutesc în aer multă vreme. În schimb, bibilicile zboară și iubesc acest lucru. Nu este deloc ciudat să le vedeți cum se înalță cu lejeritate spre acoperișul casei și se așează acolo. Astfel, fiți pregătiți să le vedeți cum zboară pe distanțe mai lungi și nu vă speriați.
9. Bibilici sau grădinari?
Scriam mai sus că bibilicile ne scapă de căpușe și gândaci. În plus, este fantastic cum aceste păsări nu ne distrug grădinile. Și găinile se hrănesc cu gândaci, dar în același timp se hrănesc și cu plante și în plus scormonesc pământul prin locurile în care se plimbă. Și rațele se achită foarte bine de acest rol, dar pentru că au picioarele mari și sunt șanse mari să strivească plantele mai mici, în timp ce caută gândacii.
Bibilicile, în schimb, sunt delicate cu plantele și nu scormonesc pământul, timp în care ne scapă și de dăunători.
10. Sunt foarte rapide
Dacă vreți sau trebuie să prindeți o bibilică, puteți să uitați. Sunt foarte rapide. Cel mai simplu mod este să le prindeți seara, când sunt în adăpost. Este recomandat să le prindeți direct de aripi, deoarece au picioarele foarte delicate și se pot răni încercând să scape. De asemenea, tot pentru siguranța lor, folosiți un sistem de prindere cu plasă, pentru a le prinde mai ușor.