Cresterea iepurilor rase de iepuri site-uri si carti despre iepuri
CREŞTEREA IEPURILOR- RASE DE IEPURI
In ţara noastră, din cele peste 100 de rase de iepuri cunoscute în lume, se cresc doar cîteva, din cele spe-cializate pentru producţia de carne şi blană sau pentru producţia de puf.Alegerea rasei ce urmează a fi crescută trebuie să se facă în primul rînd după producţia dorită; trebuie să se ţină însă seama de faptul că nu este de loc indicaţă creşterea a două sau mai multe rase de iepuri în aceeaşi crescătorie deoarece îngreonează mult munca de în-grijire, fiecare rasă necesitînd altă hrană şi altâ în-grijire.
Dintre rasele ce se recomandă a fi crescute în ţara noastră, mai importante sunt următoarele:
Rasa Uriaş belgian sau Uriaş de Flandra este o rasă mare, specializată pentru producţia de carne. Este iepurele care atinge cea mai mare greutate, cintărind în medie 5,5—8 kg şi uneori chiar 9—10 kg. Lungimea corpului este de 67—100 cm. Culoarea blănii este mai adesea asemănâtoare celei a iepurelui de cîmp, dar poate fi şi cenuşie deschis, albă, brună închis pînă la negru sau bălţată caracteristic, alb cu negru (iepu-rele fluture). Este o rasă precoce (la 5—6 luni poate ajunge la greutatea de 4—5 kg), care se îngraşă uşor şi produce o came gustoasă. Are prolificitatea mare (produce 6—7 pui la o fătare), este rustică şi se creşte uşor, însă are blana de calitate inferioară şi pretinde coteţe mai mari şi hrană mai multă. Blăniţeîe obţinute se folosesc pentru a imita blănile de castor, cangur etc,
Rasa Chinchilla este o rasă mijlocie. specializată pentru producţia de blană şi carne. Produce o blană de calitate superioară foarte apreciată, mai ales pentru asemănarea pe care o are cu blana de mare valoare a unui animal sălbatic originar din America de Sudpoartă. Blana are o culoare generală cenu-şiu-argintie, cu nuanţe albastre. Produce în acelaşi timp şi o can-titate mare de carne, iepurii adulţi avînd 5 kg la varietatea Chin-chilla mare şi 2,5—3 kg la varietatea Chin-chilla mică. Puii cresc destul de repede, cei din varietatea mare atingînd la vîrsta de 6 luni greutatea de 3,5 kg. Fiind o rasă prolifică, precoce şi rustică şi avînd o pro-ducţie bună de carne şi blană este crescută astăzi din ce în ce mai mult.
Rasa Albastru vienez, specializată pentru producţia de blană şi carne, este o rasă mijlocie cu greutatea. de 3—4,5 kg; la vîrs-ta de 6 luni puii pot ajunge la 3,5 kg. Bla-na are o culoare albas-tră-cenuşie n-iai mult sau rriai puţin închisă cu un luciu metalic, pronuntat şi uniform pe tot corpul. Blana este apreciată în cu-loarea naturală (nevop-sită) şi se preferă blă-nurile cu nuanţe mai închise. La fabricarea ifetrului pentru pălării părul acestei rase este socotit de mai mare valoare decît al altor rase.
Rasa Alb .vienez are caractere productive încă mai preţioase., însă la noi în ţară este mai puţin răspîndită.
Rasa Argintiu francez este tot o rasă mijlocie specializată pentru producţia de blană şi carne. Greu-tatea medie a adulţi-lor este de cca. 3—4 kg, iar a puilor la vîr-sta de 6 luni de 2,5 kg. Calitatea blănii este excepţională, imitînd în stare naturală bla-na vulpii argintii.
Rasa Rex este o rasă mijlocie, specializată pentru producţia de blană. Are mai multe varietăţi de culoare (Castor rex, Chinchilla rex, Alasca rex, Albastru rex etc.). Blana se deosebeşte de a celorlalte rase de iepuri în primul rînd prin aceea că firele de păr sîrit scurte şi au toate aceeaşi lilngime. Blana la toate varietăţile este valoroasă, putînd imita multe blănuri rare (Castor Chinchilla, Jder, Vulpe neagră de Alasca etc.). Deşi este un iepure specializat pentru producţia de blană, are şi o producfie mulţumitoare de carne, iepurele adult avînd greutatea de 2,5—3,5 kg, iar puii la 5 luni —de 2,5 kg.
Rasa Angora este o rasă mijlocie specializată pentru producţia de păr care fiind lung, ondulat şi cu fineţe, elasticitate şi rezistenţă mare se poate toarce şi folosila confecţionarea dife-ritelor tricotaje şi ţesă-turi. Producţia anuală medie de puf este de 300—500 g de cap de iepure. Culoarea mai des întîlnită la noi în ţară este cea albă şi albastră - cenuşie. Producţia de carne este mică, greutatea corporală fiind de 2—4 kg (tipurile rusesc,englez şi olandez sînt mai uşoare, tipurile german, francez şi elveţian sînt mai grele, iar tipul romînesc este intermediar). Cu cît iepurii au o greutate mai mare cu atît au o producţie de păr mai mică. Rasa Angora este prolifică, iepiiroaicele producînd 6—8 pui la o fătare, însă este mai puţin rezistentă decît alte rase.
STABILIREA CAPACITÂŢII CRESCĂTORIEI
Fixarea numărului de animale ce pot fi crescute se face în primul rînd după posibilităţile de furajare, ţinîndu-se seama că este mult mai economic să se crească mai puţini iepuri, dar hrăniţi raţional, decît iepuri mulţi şi insuficient hrăniţi.Pentru orientare se indică mai jos consumul zilnic de nutreţuri pentru iepuri cu o greutate medie de 3-4 kg.Pentru iepurii care depăşesc această greutate, cum este cazul cu iepurii din rasa Uriaş belgian, cantităţile de nutreţuri concentrate se măresc de fiecare kg greu-tate vie cu 20—25 g, cele defîncu 80—100 g, iar raţia de nutreţ verde sau rădăcinoase cu 200—250 g.La fixarea capacităţii crescătoriei se ţine seama încă şi de timpul liber al celor care îngrijesc de iepuri ştiut fiind că în crescătoriile mari un îngrijitor are repar-tizate la rasele pentru blană sau carne minimum 80 iepuroaice de prăsilă împreună cu masculii respectivi <un mascul la 8—10 femele) şi cu produşii lor, sau la rasa Angora minimurn 35 iepuroaice cu masculii şi produşii respectivi.Desigur că posibilităţile de amenajare a adăposturi-lor trebuiesc luate în considerare astfel încît, ţinînd seama şi de celelalte observaţii precum şi de faptul că începătorii nu au prea multe cunoştinţe, este recoman-dabil să se înceapă cu un număr redus de iepuri, urmînd;ca abia mai tîrziu crescătoria să fie mărita treptat, pînă la dezvoltarea dorită. Pentru şcolari şi pionieri este recomandabil să se ajungă la un număr de 8—10 femele şi 2 masculi.
AMPLASAREA ŞI AMENAJAREA ADÂPOSTULUl
lepurele de casă este un animal foarte puţin preten-ţios la condiţiile de adăpostire, ceea ce contribuie mult la rentabilitatea creşterii lui şi face posibil să fie cres-cut oriunde şi de către oricine. Organizarea creşterii lui pretinde cheltuieli de investiţii mici. Astfel, iepu-rele de casă nu cere decît o cuşcă cu suprafaţa de 0,80/0,80 m unde să fie ferit iarna de ploaie, zăpadă şi vînt direct prea puternic şi vara de arşiţa soarelui. Cuştile pot să stea sub un simplu şopron sau chiar sub cerul liber.Deci, la alegerea locului pentru amplasarea adăpos-tului este de dorit să se găsească un loc mai izolat, depărtat de grajduri şi de coteţele pentru păsări, ferit de accesul cîinilor şi pisicilor, dacă este posibil sub. un şopron sau umbrar şi în lipsă chiar sub un copac. Aşezarea adăpostului trebuie să se facă cu faţada spre sud-vest pentru ca vîntul dominant (crivăţul) să lo-vească în spatele cuştilor.La construirea adăposturilor pentru iepuri se poate folosi orice material local, scînduri, cărămizi etc., la învelitori putîndu-se întrebuinţa cartonul asfaltat,, şindrila, stuful etc. Mai jos se prezintă un tip de adă-post pentru iepuri, cu 12 cuşti individuale, adăposti care necesită numai cca. 0,2—0,3 m3 scîndură, 5—12 m2 carton asfaltat, după cum se foloseşte numai la •învelitori sau şi la căptuşirea pardoselii în cuşti, şi 2 m2 plasă de sîrmă groasă de 1 mm cu ochiuri de 50—80 mm.Pentru o crescătorie de 8—10 femele şi 2 masculi sînt suficiente două asemenea adăposturi pentru a putea adăposti în bune condiţiuni întreg aeest efectiv cu produşii respectivi, chiar dacă este vorba să se crească rasa Angora care are nevoie de mai multe cuşti pentru pui. La aceste adăposturi trebuie prevăzute cutii de fătare, lădiţe de transportat iepuri vii şi, la fiecare cuşcă, un vas pentru hrană şi unul pentru apă. Hrăni". toarele şi adăpătoarele se vor confecţiona dintr-un material greu pentru a nu fi răsturna1:e; se recomandă în special plăcile de teracotă.Pentru o crescătorie mai mică sau acolo unde sînt posibilităţi reduse se pot construi adăposturi mai ieftine, ca de exemplu cel cu 4 cuşti individuale, in-dicat în figura de mai sus. Adăpostul are cuştile dispuse într-un singur rînd şi este lucrat d'n lemn şi fără aco-periş. El trebuie aşezat neapărat sub o streaşină sau un şopron. Pardoseala este construită din şipci pentru ca gunoiul să cadă printre ele sub cuşcă, de unde poate fi strîns cu uşurinţă. larna pereţii exteriori se pot căptuşi cu papură, stuf sau salteluţe de paie, iar în cuşti se pun paie mai multe pentru ca iepurii să-şi poată face un culcuş călduros.
APROVIZIONAREA CU NUTREŢURI
Pentru aprovizionarea cu nutreturi trebiue sa se tina seama de faptul ca iepurii de casa sunt capabili sa valorifice bine furajele inferioare ceea ce ne face să ne procurăm uşor şi adeseori fără nici o cheltuială mare parte din hrana lor; dar în acelaşi timp trebuie să se ţină seama şi de nutreţurile specifice şi de preferinţa lor faţă de anumite furaje, deşi în linie generală se poate spune că nimic nu scapă de iepuri.Astfel dintre nutreţurile verzi, iepurii consumă cu plăcere lucerna şi trifoiul, ghizdeiul, sparceta, borcea-gurile tinere, iarba de livadă bună, secara şi rapiţa ca prim furaj verde de primăvară, varza ca furaj verde de toamnă şi iarnă, frunzele de sfeclă, porumbul pînă -ajunge în lapte (cînd bobul e încă moale), frunze şi tulpini verzi de floarea soarelui, deşeurile grădînilor de legume şi flori, numeroase buruieni (păpădie, pălă-midă, patlagină, urzici pălite, lobodă, ştir, muşeţel,•coada şoricelului etc.), frunze de salcîm şi dud şi altele. Nu se admite în hrana iepurilor fiind otrăvitoare mă-trăguna, macul, ciumăfaia, brînduşa de toamnă, scîn-teiuţa, muştarul de cîmp
etc.Se admit numai în cantităţi mici salata, spanacul, frunzele de plop, răchită, salcie, stejar, alun, tei, fag» conifere, ghindă puţin prăjită, jir uruit, castane săl-batice uruite, rădăcini de gulii, cicoare etc.Fînul bun, în special de leguminoase şi urzică, poate fi furajul de bază în timpul iernii. - Dintre rădăcinoase se recomandă sfecla, morcovul,, topinamburul (napul) şi cartofii fierţi în amestec cu uruieli şi făinuri. Se maî pot folosi resturi proaspete de la bucătărie, coji de cartofi, pîine uscată etc.Dintre nutreţurile concentrate, care se introduc în raţie pentru a-şi completa substanţele nutritive, mai mult folosite sînt graunţele de cereale, ovăzul, orzul, porumbul şi grîul. în plus este recomandabil să se adauge din cînd în cînd în raţie lapte integral, lapte smîntînit şi zer proaspăt. De asemenea sarea de bucă-tărie este strict necesară în raţia iepurilor socotind circa 2—3 g de cap pe zi la animale adulte şi 0,5—2 g la tineret.
PROCURAREA MATERIALUUJI DE PRĂSILĂ
Procurarea materialului de prăsilă se poate face cu animale adulte sau tineret. Oricum însă, procurarea trebuie să se facă de la o crescătorie în care nu există boli şi materialul să fie cu grijă ales în asa fel ca să fie perfect sănătos, să prezinte caracterele rasei, să pro-vină din părinţi cît mai productivi, să aibă bine dezvol-tate caracterele sexuale, să fie blînzi, vioi şi fără de-fecte. Cu o deosebita grijă trebuie să se facâ alegerea masculilor de care depinde în mai mare măsură cali-tatea produşilor viitori, ei fecundînd 8—10 femele.Imperecherea se începe cînd femelele au vîrsta de 7—9 luni, la rasele uşoare mai devreme şi la rasele grele mai tîrziu. Inceperea împerecherii nu trebuie întîrziată la femele pentru că se îngraşă şi apoi se împerechează mai greu sau rămîn sterpe. Cînd iepu-roaicele sînt bine dezvoltate împerecherea se .poate începe şi la 4 luni dacă au greutatea de 2 kg la rasele uşoare şi 3,2 kg la rasele grele.Pentru împerechere iepuroaica se va duce în cuşca iepurelui numai dacă este în călduri, care durează 3—4 zile şi se manifestă de 2—4 ori pe lună. 0 femelă în călduri se recunoaşte uşor prin faptul că e nelini-ştită, nu mănîncă, scormoneşte şi roade din aşternut sau pereţi, iar unele îşi fac cuib din aşternut şi păr smuls de pe corp. Pentru a avea siguranţa că iepuroaica a fost fecundată e bine să repetăm împerecherea în aceeaşi zi la un interval de 10 ore. împerecherea e bine să se facă dimineaţa, între orele 6 şi 8 şi seara între orele 18—20, sub supravegherea noastră, pentru ca în cazul cînd femela refuză masculul să nu se provoace lupte care pot duce la răniri şi stricare a blănii. Dacâ femela refuză împerecherea nu trebuie lăsată încuşca masculului, ci readusă în cuşca ei şi repetată încercarea în zilele următoare.Imediat după împerechere, femela se trece încuşca. ei şi se repetă încercarea după 6—14 zile; dacă şi acum femela refuză împerecherea retrăgîndu-se într-un colţ şi începînd să ţipe caracteristic, putem fi siguri că a fost fecundată şi că deci va avea pui.In mod normal se obţin 2—3 fătări pe an, cu un totat de 15—20 de pui. Programul împerecherilor poate fi următorul: la 2 fătări pe an — împerechere la 1 fe-bruarie, fătare la 1 martie, înţărcare la 1 mai, împere-chere la 15 iunie, fătare la 15 iulie şi înţărcare la 15 septembrie; la 3 fătări —împerechere la 1 decembrie, 1 aprilie şi 1 august, fătări la 1 ianuarie, 1 mai, 1 septembrie; înţărcări la 15 martie, 15 iunie, 15
noiem-brie.Se poate folosi însă şi metoda fătărilor dese (6—9 fătări pe an) prin care se obţin de fiecare iepuroaică 30—40 pui anual în felul următor: imediat după fă-tare, la 1—2 zile femela intră în călduri şi se împere-chează. Cu 3—4 zile înainte de fătare, cînd puii au 28—29 zile, se înţarcă şi se hrănesc artificial urmînd la supt cea de a doua serie. Prin această metodă şi iepuroaicele tinere provenite din fătările timpurii, care se împerechează la vîrsta de 4 luni, pot produce în cursul aceluiaşi an cîte 3 serii de pui. Această meto-dă se poate folosi numai cu o hrănire foarte abundentă şi cu o îngrijire deosebită, altfel dînd rezultatenegative.Gestaţia (sarcina) durează 26-40 de zile, cu o me-die de 31 zile. în acest timp se vor evita mişcările bruşte, gălăgia şi accesul în crescătorie al persoanelor străine, cu care animalele nu sînt obişnuite. La cură-ţarea cuştii sau la mutare femela nu se prinde nicio-dată de urechi, căci 'se zbate, ci de pielea spinării sprijinindu-se în acelaşi timp cu cealaltă mînă cor-pul animalului din partea opusă. larna vom aşterne în cuib un strat gros de
paie.Cu 8 zile înainte de fătare cuşca se va curăţa radical, se va pune un aşternut gros de paie tăiate scurt, vată de bumbac sau lînă. Dacă cuşca are grătar în jurul cuibului se va acoperi cu o rogojină. Cu 2 zile înainte de fătare şi pînă după fătare, trebuie să fim foarte atenţi ca femela să aibă în permahenţă la dispoziţie apă sau lapte.In cazul rasei Angora tunsul se va face numai între 2 fătări şi anume, imediat după o fătare. Pe abdo-men nu se vor tunde niciodată pentru ca animalul să aibă păr cînd îşi căptuşeşte cuibul. Cîteva zile îna-inte de fătare, de'obicei în' ultima zi, femela devine neliniştită, îşi smulge părul de pe abdomen şi îşi face cuib bine căptuşit. Dacă femela nu-şi face sin-gură cuibul atunci va trebui ca noi să-i smulgem sau să-i tundem cu atenţie părul de pe abdomen pentru a-i căptuşi cuibul.La fătările de iarnă cuşca se va proteja de frig;ea se va îmbrăca cu paie, iar uşile se vor acoperi cu rogojini.Fătarea este uşoară şi durează jumătate de oră — o oră. Puii la naştere sînt golaşi, nu văd şi se mişcă greu. Femela produce în medie la o fătare 6—8 pui cu variaţii de la 1 la 20 pui. Imediat după fătare şi apoi din 2 în 2 zile se va controla cuibul pentru înde-părtarea puilor morţi şi pentru a împiedica sufocarea puilor în părul din cuib. In timpul controlului, ori de cîte ori vom cerceta un cuib trebuie să ne spălăm pe mîini, altfel mirosul străin adus în cuib face ca femela să-şi omoare puii. înainte dea începe controlul îndepărtăm femela din cuib.Creşterea şi îngrijirea puilor este făcută un timp destul de îndelungat de către iepuroaica mamă. 0 iepuroaică poate creşte foarte bine 3—4 pui şi bine 6—8. Un număr mai n)are de pui poate fi crescut numai la o hrănire foarte abundentă a iepuroaicei mame. Atunci cînd e vorba de pui proveniţi de la o iepuroaică foarte bună, puii se dau la doici. Doicile se împerechează cu 1—2 zile înaintea femelei valo-roase. La fătare sufplusul de pui se aşază în cuibul doicii în lipsa acesteia. Doica va fi readusă la cuib numai după ce puii aduşi au împrumutat mirosul cuibului. Pentru mai multă siguranţă mirosul cuibului se poate uniformiza prin frecarea puilor cu puţin usturoi sau cu urina doicii.In general iepuroaica alăptează puii stînd m pi-cioare sau aplecată deasupra puilor. In caz că femela nu-şi alăptează puii o vom sili ţinînd-o deasupra cui-bului în picioare sau culcată pe spate, dînd puii să sugă pe rînd. Dacă nici în acest fel femela nu alăp-tează, după două-trei încercări, puii se vor da unei alte doici, iar iepuroaica se va îndepărta din crescătorie mai ales dacă a mai refuzat să alăpteze sau a alăptat prost la fătările anterioare. în general însă iepuroaicele sînt bune 'mame şi alăptează obişnuit de două ori pe zi — dimineaţa deyreme şi seara. în timpul alăptării femela nu trebuie să scadă în greutate, aşa încît trebuie hrănită cît mai bine. In această perioadă femela trebuie să primească în raţie fîn bun (cca. 150 g), nutreţuri verzi (date alternativ),Cînd e vorba de animale pe care nu le vom opri pentru prăsilă le putem castra pentru a imprima un caracter mai liniştit exemplarelor bătăuşe şi pentru a le îngrăşa mai uşor şi a obţine mai mult puf sau o blană mai bună. Castrarea se poate face în condiţii bune la vîrsta de 4—5 liini legîndu-se sacul testicular cu aţă de mătase. în regiunea legată sacul se va usca, iar testiculele atrofiate vor cădea fără a mai fi nevoie de_tăiere.
ÎNGRIJIREA ŞI HRĂNIREA IEPURILOR
Ingrijirea şi hrănirea iepurilor se face diferit, în func-ţie de felul producţiei lor principale (carne, blană, puf) şi după cum animalele sînt în repaus, în perioada de împerechere, în gestaţie, în timpul alăptării puilor .
In ceea ce priveşte hrănirea iepurilor de casâ, pe lîngă cele spuse mai înainte trebuie sâ finem seama şi de următoarele reguli:Furajele verzî necesare pentru o zi se vor recolta cu o zi înainte, seara, şi se vor întinde pe un grătar special la umbră, spre a se ofili puţin. Nu se vor păstra gră-madă pentru că se pot încinge şi apoi pot provoca îmbol-năviri grave. Furajul verde, cu rouă, ud, brumat sau puternic ofilit este foarte periculos pentru iepuri. Sfecla, morcovii şi cartofii ca şi frunzele de varză se vor da curate, spălate de pămînt. Cînd sînt înghe-ţate se fierb înainte de a se da în raţie.Resturile de bucătărie trebuie să fie proaspete, căci dacă sînt acrite pot produce tulburări ale aparatului digestiv. Hrana se dă în cantităţi care să poată fi consumate pînă la tainul următor. Restul se aduria şi se îndepărtează.Raţiile trebuie să cuprindă furaje cît mai variate iar atunci cînd începem să dâm un furaj nou va trebui sâ deprindem treptat iepurii cu el.Apa se va da cu regularitate, proaspătă, nu prea rece (puţin stătută) şi nu prea caldă. Furajele verzi nu se aruncă în cuşti, ci numai în Jiesle şi în hrănitoare.lepurii au nevoie şi de furaje'mai tari, mai lemnoase pentru ca dinţii lor, care cresc foarte repede să se poată toci. De aceea li se dau crengi de copac sau pîine uscată.Orele fixate pentru hrănire trebuie respectate cu precizie, orarul putînd fi diferit, în funcţie de sezon astfel:larna: la ora 8 se dă jumătate din tainul de fîn şi o treime din concentrate; la ora 13 se dă întrega canti- tate de sfectă, mol'covî şi cartofi; la ora 17 se dau două treimi din furajete concentrate şi jumătate din fîn.Vara: îa ora 7 se dă jumătate dîn furajele concentrate şi o treime drn furajele verzi; la ora 15 se dă o treime din furajul verde; la ora 19 se dă jumătate din furajele coneeirtrate şi o treime dift furajele verzi. Femelelor cafe alăptează şi tineretului li se mai poate da un tain suplimentar la ora 22—23.La toate raţiile se va adăuga făină de oase, făină de carne şi sare de bucătărie.Ingrăşarea jepurilor e bine sâ se facă pentru fiecare animdl pe care îl valorificăm, prin îngrăşare obţinîn-du-se sporuri simţitoare ale greutăţii şp o carne mai bună.lepurii din rasele de carne, prin îngrăşare, timp de o lună, sporesc în greittate cu 0,800—1 kg. îngrăşarea se peate face îti 45—60 zile dacă folosim puţine concentrate şi cantităţi mari de furaje verzi, sfeclă, morcov, cartofi şi frunze de arbori sau în 15—30 zile cînd folo-siffl aproape numai furaje concentrate.In îngrăşare trebuie să se evite varza, ridichile, napii şi pelinul care dau cărnii un gust neplăcut. Frunzere şi ramurile de brad dau cărnii ungust de vînat, iar pîinea înmuiată în lapte dă cărnii un gust foarte plăcut.Cînd femela are lapte suficient şi îşi hrăneşte bine puii aceştia au corpul rotunjit, cu pielea întinsă şi stau în permanenţă în cuib şi dorm. Puii alăptaţi slab au trunchiul lung şi subţire cu pielea zbîrcită şise mişcă continuu în cuib, iar uneori părăsesc cuibul' în căutarea mameî şi îi găsim morţi prin cuşcă. La con-trolul cuibului puii găsiţi prin cuşcă trebuie aşezaţi în cuib şi înveliţi cu puf mai ales cînd temperatura este scăzută.După 4 zile puii încep să se acopere cu păr, iar la 10 zile încep să vadă.Puii se hrănesc numai cu lapte timp de trei săptă-mîni. După această vîrstă ies din cuib în căutarea altei hrane şi încep să consume din raţia mamei. De acest fapt trebuie să ţinem seama cînd dăm hrana, dînd furaje mai gustoase (iarbă tînără, trifoi, urzici, mor-covi roşii, uruieli de ovăz, orz şi porumb etc.) şi în cantităţi din ce în ce mai mari.De la vîrsta de 4 săptămîni puii, împreună cu mama lor, trebuie ţinuţi de dimineaţa, pînă seara în ocoale mobile pe păşune sau fîneaţă, la aer şi soare. Năpîrlirea puilor se face între 6 şi 8 săptămîni şi în nici un caz nu se face acum înţărcarea lor. înţărcarea puilor de iepure e bine să se facă la 8—12 săptămîni. Atunci cînd puii se înţarcă la 4 săptămîni (metoda fătărilor dese) ei au nevoie de o hrănire şi îngrijire specială. înţărcatul puilor trebuie să se facă treptat spre a nu se produce îmbolnăvirea sfîrcurilor iepuroaicei. Pentru aceasta se reduce nu-mărul supturilor la o singură dată pe zi, se înţarcă mai întîi masculii (cîte unul, începînd cu cei mai bine dezvoltaţi) şi apoi femelele. La fătările de toamnă puii pot fi lăsaţi să sugă mai mult timp pentru că femelele pînă în primăvară au vreme suficientă să se refacă.După fiecare înţărcare femelele vor fi ţinute la aer, în ţarcuri, timp de 2—3 săptămîni şi vor fi bine hrănite. Dacă sînt hrănite abundent femelele pot fi împerecheate şi a doua zi după înţărcarea puilor.Separarea pe sexe a puilor trebuie să se facă imediat după înţărcare sau cel mai tîrziu la vîrsta de 3—3,5 luni. Pentru a putea separa sexele trebuie să ţinem însă seama de faptul că sexul nu se poate recunoaşte decît în primele zile după naştere sau apoi după 1,5—2 luni.De la înţărcare şi pînă la vîrsta de 5—6 luni tine-retul de acelaşi sex şi rasă poate fi ţinut pe grupe în ocoale speciale. Tineretul de rasă Angora, deşi se dezvoltă mai bine în aer liber, produce un păr de cali-tate inferioară, aspru şi murdar, motiv pentru care creşterea lor se face în cuşti individuale şi numai după primul tuns (de la 10 săptămîni la 5 luni) în grupe.Cînd întreţinem tineretul în grupe trebuie să izolăm bătăuşii care împiedică dezvoltarea celorlalţi.
VALORIFICAREA PRODUSELOR
Cîird creştem iepuri de blană şi carne, pentru a obţine blăniţe de calitate superioară trebuie să în-grijim blana pe animalul încă viu, prin pieptănare şi periere, prin evitarea în cuşcă a murdăriei, umezelii şi căldurii prea mari,. prin asigurarea unui spaţiu cît mai mare în cuşcă şi nepermiţînd iepurilor să-şi rupă blana în bătăile dintre ei. Umbrirea cuştilor în perioada de năpîrtiire şi apot-pană la sacrificare asi-gură obţinerea unor blăniţe de calrtate,căci expunerea exagerată la soare produce decolorarea blănurilor de culoare închisă şi îngăîbenirea celor albe.Recoltarea blăniţelor trebuie să se facă în sezonul cel mai potrivit, cele mai bune blănuri obţinîndu-se din noiembrie pînă în martie. în lunile aprilie, mai şi octombrie, cînd animalele năpîrlesc, blana nu are nici o valoare, iar în perioada tnai-octombrie blana are doar jumătate din valoare. De asemenea blana obţinută de la iepuroaicele în gestaţie şi mai ales în perioada de alăptare a puilor este depreciată în re-giunea abdomenului.Din sacrificarea iepurilor tineri (sub 7 luni) nu re-zultă blănuri de calitate deoarece fiind subţiri nu se argăsesc bine. Cele mai bune blanuri le dau animalele castrate, apoi femelele şi la urmă
mascuHi.Cu 10—12 ore înainte de sacrificare iepurii nu mai primesc nici hrană, nicî apă spre a-şi goli tubul di-gestiv. Imediat după sacrificare şi jupuire, pielea jupuită de pe iepure se sărează uşpr şi se întinde pentru uscat pe dispozitive speciale. întinderea se face cu blana înăuntru astfel încît să nu rămînă nici o încreţitură.Pieile se usucă în locuri bine aerisite şi uscate, nu însă în apropierea sobelor sau la soare căci nu mai pot fi argăsite şi se depreciază, După cîteva zile pieile ţinute la temperatura de 30° s-au uscat, ceea ce se re-cunoaşte după întărirea pielei.Păstrarea blănurilor se face pînă cel mai tîrziu în luna mai, aşezîndu-se una peste alta sau în lăzi bine închise şi presărînd naftalină suficientă peste ele. Săptămînal se va verifica dacă nu sînt atacate de viermi.Blănurile se argăsesc pentru a-şi păstra părul întreg, pentru a deveni mai elastice şi fără miros neplăcut. Iată cum se argăsesc blăniţele iepurilor:Se moaie mai întîi pieile uscate timp de 12—24 ore în apă de rîu sau în apă cu 5—10% sodă de rufe. Se curăţă apoi cu ajutorul unei scafe stratul subcutan. După înmuiere, pieile sespa-lă în mai multe ape curate, se zvîntă şi apoi se introduc într-o cadă cu o soluţie de 0,5 kg acid sulfuric la 10 litri apă în care se ţin 2 ore spre a le scoate mirosul. Argă-seala în care se intro-duc apoi pieile este formată din 3 kg alaun (piatră acră) şi 2 kg sare drob la 10 litri apă. Aîci pieile se ţin 24 de ore, apoi se întind pentru a se scurge. Se introduc din nou în argăseală, care mai înainte s-a completat cu un kg alaun, 0,5 kg sare şi 1 kg apă călduţă, şi aici mai stau 24 ore. Se scot, se zvîntă şi se mai ţin 24 de ore, după care se pun la uscat mai întîi cu partea cărnoasă în afară şi apoi cu cea acoperită cu păr. După ce s-au uscat complet se umezesc pe partea cărnoasă cu o soluţie de acid sulfuric (330 g la 1 litru de apă)1, se ţin una peste alta (pe partea cărnoasă) timp de 2—4 ore. Se întind apoi la uscat pe iarbă, garduri sau frînghii, după care se pun în pivniţe umede cu partea cărnoasă pe pardoseală. Se subţiază apoi cu scafa în latul pielii (răzbătut) şi apoi în' lung (făţuit) pînă cînd pielea devine subţire, moale, curată, netedă şi albă.Pentru curăţire blănurile albe se freacă pe păr cu cretă sau ipsos, iar cele colorate cu rumeguş de lemn sau benzină; cele cu părul lung se şi piaptănă cu un pieptene cu dinţi rari.Pentru luciu blănurile se ung cu diferite substanţe grase.Blănurile iepurilor sacrificaţi vara avînd o valoare redusă se vor depila (părul este folosit în induslria fetrului), iar pielea se argăseşte folosindu-sela confec-ţionarea pantofilor de casă, poşetelor, portmoneelor şi la îmbrăcat cărţi.Din blănurile iepurilor de casă se poate imita orice blană rară, dar ele pot fi folosite şi ca atare, pentru îmbrăcăminte călduroasă de iarnă, căciuiiţe, gulere, mănuşi, căptuşeli de haine şi chiar paltonaşe.în ceea ce priveşte valorificarea cărnii, imediat după jupuire, pe corpul iepurelui se face o tăietură de la stern la oasele bazinului prin care se scot toate măruntaiele (afară de rinichi) îndepărtînd cu grijă fierea, esofagul, anusul şi, mai ales la adulţi, carnea din jurul aparatului urinar. Inima, rinichii şi ficatul se pun imediat în apă rece. Conţinutul fierii şi intes-tinelor sau sîngele nu trebuie să se împrăştie pe carne căci aceasta nu trebuie spălată spre a se păstra mai bine. Pentru a se curăţa sîngele de la gît, se râde cu cuţitul şi se tamponează cu o cîrpă uscată. Grăsimea de pe intestine şi stomac se colectează separat.Calitatea cărnii se îmbunătăţeşte simţitor dacă îna-inte de a se găti se ţine 2 zile la rece. Carnea cea mai bună se obţine de la iepuri de 4—5 luni, de la cei castraţi şi îngrăşaţi.Cînd creştem iepuri Angora, pentru a obţine păr mai mult şi de calitate superioară trebuie ca, pe lîngă o hrănire corespunzătoare şi o curăţenie perfectă a adăposturilor, să asigurăm animalelor o îngrijire spe-cială care constă în principal din masajul pielii şi pieptănatul şi periatul pârului. Masajul se face în primele zile după tuns cu o soluţie de alcool 50%.Pieptănatul şi periatul au drept scop activarea creş-terii părului şi împiedicarea nâpîrlirii. Pentru piep-tănat se va folosi un pieptene de metal cu dinţii rari şi tociti ori un piptene de. lemn sau corn.Animalele tinere trebuie obişnuite cu aeeste operaţii (care se fac de 2 ori pe săptămînă) începînd de la vîrsta de 5 luni. Animalele adulte, după 5—6 săptămîni de la tuns vor fi periate şi pieptănate de 2—3 ori pe săptămînă şi dacă este nevoie chiar zilnic. Cînd operaţia se face regulat ea nu durează decît 2—3 minute pentru un individ.Aceste operaţii se fac pe o masă cu o suprafaţă mică, pe care se aşterne o pînză de sac pentru ca iepurele să nu alunece. Mai întîi se va curăţa iepurele cu mîna de resturile defuraje care se găsesc prinse în păr şi se vor descîlci eventualele începuturi de împîslire. Apoi iepurii sînt pieptănaţi în răspăr, în direcţii di-ferite şi la sfîrşit de la cap spre coadă, evitîndu-se zgîrierea pielei. Cu această ocazie se vor îndepărta prin tuns împîslirile care nu pot fi desfăcute. în sfîr-şit se va peria cu o deosebită grijă gîtul, abdo-menul şi picioarele.Recoltarea părului se face mai bine prin tuns cu o îoarfecă curbă cu vîrfurile boante sau cu maşina de tuns. Tunsul se execută la sfîrşitul lunilor februarie, mai, august şi noiembrie. După ce părul se piaptănă şi se perie bine, se face o cărare şi se tunde în direcţii contrare creşterii părului, mai întîi spinarea şi flan-curile şi apoi gîtul, pieptul şi abdomenul. Nu se tunde părul de pe cap, urechi şi labe. Tunsul se face cu răb-dare, cît mai uniform şi cît mai aproapQ de piele, evitîndu-se rănirea pielei. Orice zgîrietură sau tăie-tură se va pensula cu iod. După tuns animalul se perie uşor spre a se îndepărta capetele mici de păr care produc mîncărimi şi se masează. larna nu e permisă dezgolirea completă a animalelor prin tuns decît atunci cînd putem să-i adăpostim minimum 2—3 săptămîni în încăperi nu prea reci.Păstrarea părului recoltat trebuie să se facă într-un loc ceva mai uscat şi ferit de molii. Se poate păstra în cutii de tablă închise ermetic şi căptuşite cu ziare(moliile sînt gonite de mirosul cernelei de tipar) sau în borcane sau sticle largi la gură şi bîne acoperite.Părul recoltat (e bine ca la recoltare să fie sortat pe calităţi, după lungime) poate fi folosit în casă, el fiind după mătase cel mai fin material de tors (din 1 kg de păr se pot toarce 8 000 m fir).Cantitatea de păr obţinută anual de la un animal poate ajunge pînă la 600 g, dar la noi se realizează în medie 200—300 g. Femelele au în general o producţie mai mare decît masculii, în acelaşi timp producînd şi un păr de calitate mai bună. Cea mai mare producţie şi cea mai bună calitate de păr o dau însă anima-îele castrate. Cele mai mari cantităţi de păr se obţin la tunsul din februarie şi mai ales la cel din noiembrie.
Iepurii ca animale de casa
Iepurasii sunt animale foarte sociabile si prietenoase. Ei au nevoie permanenta de companie, fie a altor animale (alti iepuri, porcusori de Guineea), fie a oamenilor. Din acest motiv iepurasii sunt excelente animale de casa, potrivite pentru copii. Nu se recomanda un iepuras intr-o casa cu un copil mai mic de 6 ani datorita pericolelor la care sunt expusi atat animalul cat si copilul.Daca iti doresti un iepuras ca animal de casa asigura-te in prealabil ca detii suficient spatiu. Cusca iepurelui trebuie sa aiba o aria mare intrucat acesta este foarte energic si jucaus. De asemenea ea trebuie sa aiba inaltimea cel putin de 1,5 ori lungimea iepurelui, fiind binecunoscut obiceiul acestuia de a se catara. Este recomandat ca iepurele sa fie lasat liber in casa sau gradina, de cate ori este posibil. Acest lucru insa sub stricta supraveghere, intrucat, mai ales intr-o casa, exista multe pericole de accidente pentru un iepuras.Iepurii au nevoie de mare atentie de la stapanii lor. Nu iti lua un iepure ca animal de casa daca nu esti pregatit(a) sa ii acorzi tot timpul necesar. Recipientele utilizate pentru hrana sau apa trebuie spalate zilnic, de preferinta cu apa fierbinte pentru a preveni eventuale boli. Cusca trebuie de asemenea spalata saptamanal, iar asternutul folosit trebuie schimbat ori de cate ori este nevoie. Nu folositi detergenti sau alte produse de curatat, acestea pot dauna iepurasului.Asigura-i iepurasului o dieta adecvata,
Multi tarani din Moldova cresc iepuri de casa, dar deseori se simte lipsa informatiei despre acest subiect, si astfel, apar multe intrebari despre aceasta activitate si modalitatea de crestere a iepurilor mai sanatosi. In aceasta brosura, vom da raspuns la unele intrebari mai frecvent adresate referitor la cresterea iepurilor. Si anume: ˇ Care sint avantajele si problemele principale in cresterea iepurilor? ˇ Care sint incaperile cele mai potrivite pentru iepuri? ˇ Cu ce plante se pot hrani iepurii si care dintre ele sint contraindicate pentru ei? ˇ Cum trebuie protejati iepurii de casa de boli infectioase? ˇ Care este metoda cea mai eficienta si sanatoasa de inmultire a iepurilor? Avantajele cresterii iepurilor Care sint avantajele cresterii iepurilor? ˇ Carnea de iepure este gustoasa, dietica si are putina grasime. ˇ Blana poate fi folosita ca subprodus. ˇ Alimentatia iepurilor nu este costisitoare - pot fi hraniti cu iarba care se gaseste pe cimpuri sau finete si care poate fi cosita, de exemplu, nu mai des de doua ori pe saptamina. ˇ Cusca destinata cresterii iepurilor nu ocupa mult loc. ˇ Ciclul rapid de inmultire. ˇ Pe piata pot fi vinduti atit iepurii vii, cit si carnea sau blana lor ca produse auxiliare. In cresterea iepurilor mai exista unele momente, in care este necesar sa se acorde o atentie deosebita pentru a avea succes in aceasta activitate. Momentele acestea sint urmatoarele: ˇ Cusca destinata cresterii iepurilor trebuie sa fie curata si bine construita. ˇ Unele plante si legume obisnuite pot cauza aparitia maladiilor si pot provoca chiar moartea animalelor. ˇ Iepurii sunt sensibili la boli, care se raspindesc foarte rapid la intreaga populatie. ˇ Daca endogamia (incrucisarea intre descendentii acelorasi parinti) nu este facuta corect, pot rezulta defecte genetice, de exemplu, la oase sau dinti, precum si boli reproductive. 3 Intretinerea iepurilor Iepurii pot fi crescuti cel mai bine in incaperi cu mai multe niveluri, numarul nivelurilor putand sa ajunga pina la 3-4 etaje. Astfel faceti economie de spatiu. Aceasta incapere se construieste usor daca acordati atentie urmatoarelor aspecte: ˇ Incaperea destinata intretinerii iepurilor trebuie sa aiba podeaua facuta din plasa de sarma sau din scanduri de lemn cu o distanta de 1,5-2 cm intre ele. O incapere cu podea plata va fi mai murdara, intrucit va fi mai dificil de a face curatenie si ea va trebui sa fie curatita mai des. ˇ Acoperisul casutei (la fiecare etaj) trebuie sa fie inclinat. In acest caz murdaria va fi curatita mai usor din casuta. Intre niveluri, distanta ideala pentru o curatenie cit mai eficienta este de 15 cm. ˇ Incaperea pentru intretinerea animalelor trebuie sa se afle intr-un loc luminos, dar sa nu fie expusa direct razelor de soare, vintului sau ploii. In cazul cind aceasta conditie este respectata, iepurii cresc mai sanatosi sisint mai bine protejati de diferite boli. ˇ Este important sa aveti o casuta suplimentara care trebuie pusa la o anumita distanta de incaperile initiale. Ea va fi destinata izolarii iepurilor bolnavi sau iepurilor procurati. Este foarte important sa curatiti casutele cit mai des, cel putin o data pe luna. In caz contrar exista un risc sporit de imbolnavire. Cea mai indicata substanta chimica de curatire a incaperilor animalelor este solutia de inalbitor de 3%. Pentru a face curatenie aveti nevoie de urmatoarele: -Scoateti iepurii si mincarea din casuta. - Maturati toata murdaria si scoateti gunoiul din casuta. - Spalati casuta cu solutia de inalbitor si lasati-o sa se usuce. Când incaperea este uscata, puteti sa dati iepurii inapoi. Temperatura ideala in incaperile de intretinereale animalelor este de +18°C. Hrana Iepurii sint animale erbivore, dar nu toate plantele constituie o hrana potrivitapentru ei. Unele din ele au un efect toxic si pot provoca imbolnavirea sau chiar moartea. Sunt cazuri cind aceste efecte toxice sint intirziate si apar numai peste citeva zile, saptamini sau chiar luni. Exista si plante foarte bune pentru sanatatea iepurilor, care au un rol profilactic sau de tratament impotriva maladiilor. Mai jos va propunem o clasificare a plantelor cu efect pozitiv pentru iepuri, cit si cele toxice. In cazul cind nu sinteti sigur daca o anumita planta este buna, nu o folositi si cereti sfatul medicului veterinar in aceasta problema. Plantele cu efect pozitiv Lucerna- Este o planta bogata in proteina si calciu. Poate fi crescuta in gradina si o puteti recolta de 4-5 ori la sezon. Morcovul,Sfecla rosie- Sunt bogate in vitamina A si pot servi ca profilaxie impotriva scabiei si napirlirii Patlagina- Poate fi data iepurilor in cantitati nelimitate. Este buna pentru functia intestinelor si pentru membranele mucoase. Vetrice- Poate fi data in cantitati nelimitate. Va ajuta in prevenirea viermilor si altor probleme ale sistemului digestiv. Podbalul- Poate fi dat uscat, dar numai de doua ori pe saptamina. Va impiedica aparitia balonarii. Suplimentar la aceste plante, se mai recomanda hranirea iepurilor si cu iarba obisnuita (din paduri, de exemplu), deorece si ea are unele calitati medicinale pentru iepuri. Se mai recomanda sa dati iepurilor si un amestec de plante, astfel iepurii vor putea sa-si aleaga hrana dupa plac. Mai puteti hrani iepurii si cu diferite cereale cum ar fi grau, porumb si orz, de obicei ca nutret combinat. Astfel de hrana este utila in special in timp de iarna, cind nu este masa verde. Mai puteti face fan din iarba cosita vara, pentru a hrani iepurii in timp de iarna. Si cioclejii pot fi folositi in hrana iepurilor, cu atit mai mult ca acestea sint in cantitati mari ca produse secundare in Moldova. Plantele cu efecte negative Tineti minte: ˇ Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi timp. ˇ Dati iepurilor o mincare variata si balansata. ˇ Dati hrana principala seara. De obicei, iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot. ˇ Iepurii permanent trebuie sa aiba apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi. ˇ Ceapa ˇ Sparanghelul ˇ Arpagicul ˇ Prazul Boli gastrointestinale. ˇ Cartofii cruzi ˇ Frunza de cartofi ˇ Resturi de planta de rosii ˇ Resturi de planta de tutun In majoritatea cazurilor iepurii vor muri. ˇ Plantele conifere ˇ Apa in care a nimerit o planta conifera Gastrointerita, voma,diaree, moarte. ˇ Varza (verde, alba si rosie) ˇ Trifoiul rosu ˇ Conopida Balonare, diaree ˇ Pentru a sti cita hrana sa dati la iepurilor, trebuie sa experimentati. Daca ei nu termina toata mincarea pe care le-ati dat-o, data urmatoare dati-le mai putin, in asa fel ca la urma veti afla de ce cantitate ei au nevoie. 5 Bolile In Moldova cele mai frecvente boli ale iepurilor sunt: A. Maladiile infectioase: Hemoragie Septica Hemoragia septica este o infectie care ataca toate organele animalului bolnav. Aceasta maladie se caracterizeaza prin: inflamatii hemoragice la nivelul mucoasei, creierului, splinei si ficatului. Animalele infectate se nimicesc, iar cele sanatoase din zona afectata se sacrifica, apoi dupa expertiza sanitara pot fi folosite in alimentatia personala. Mixomatoza Mixomatoza este o boala infectocontagioasa provocata de un virus. Ea se caracterizeaza printr-o inflamatie a capului si botului, in jurul nasului si ochilor. Iepurii infectati de aceasta maladie sint ucisi si ingropati la o adincime de 1,5 m. Curatiti casutele si dezinfectati-le de 3 ori. In scopul prevenirii acestor maladii infectioase exista un vaccin combinat contra mixomatozei si gemoragiei septice, care se administreaza de medicul veterinar de 2 ori pe an (primavara si toamna) la tot efectivul de animale de la virsta de o luna. In paralel este foarte important intretinerea animalelor in curatenie. Scabia, Dermatomicoza Cauzele cele mai importante ale scabiei sunt lipsa curateniei in incaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel si numarul mare de animale intr-o incapere. De asemenea, dermatomicoza poate fi cauzata de lipsa vitaminei A, D sau E. Aveti grija ca incaperea pentru animale sa fie suficient de mare si folositi pentru curatirea lor solutia de inalbitor. Folositi hrana bogata in vitamina A, D si E; locurile afectate pot fi tratate cu ulei camforat sau cu o solutie de Butox cu vazelina. B. Maladiile nutritionale Maladii digestive Balonarea, voma, gazele si diareea sunt cauzate de hrana nepotrivita. Faceti tot posibilul ca iepurii sa nu fie hraniti cu plantele indicate la capitolul “Plante cu efecte negative”. Osteoperoza, Rahitul Osteoperoza si Rahitul sunt maladii ale oaselor. Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere a oaselor, mai ales cele fragile pot fi fracturate foarte usor. Rahitul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe. Aceste maladii pot fi cauzate de insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara, sau ambele. Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu, de exemplu, cu lucerna sau orz. Hypercalcimie Hypercalcimia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor. Caracteristica: forma iepurelui se schimba si miscarea devine greoaie. Pentru a preveni aceasta maladie, incercati sa reduceti nivelul de calciu in dieta iepurilor. Dati mai putin plante bogate in calciu, ca lucerna, de exemplu. Hypoavitaminoze Maladia apare cind iepurii duc lipsa de vitamina A si se caracterizeaza printr-o cadere a parului. Dati mai multa mâncare bogata in vitamina A, de exemplu - sfecla rosie si morcov. Ingrijirea iepurilor bolnavi Daca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-i izolati pentru a-i proteja pe ceilalti. Casuta pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metri de celelalte incaperi. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile Dvs. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va spalati bine mainile. Când iepurii bolnavi sunt luati din casuta, aruncati toata mincarea care a ramas. Locul trebuie sa fie curatat de doua ori cu solutie de inalbitor de 3%. Altfel si urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi. Cand cumparati iepuri noi, ii puneti in casuta de izolare pentru o perioada de 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi si apoi administrati vaccinurile corespunzatoare. Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti sigur, adresati-va medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi. Retineti: Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi sanatosi. Ca sa fiti siguri ca ei sunt sanatosi si sa descoperiti bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati animalele ce va trezesc indoieli. 6 Principiile esentiale in cresterea iepurilor Ca specie, iepurele se inmulteste foarte repede si des si in natura are o perioada de inmultire de aproape o luna. Astfel, o femela nu va avea o viata lunga pentru ca fatarea este obositoare pentru organismul sau. La fiecare fatare are de la 4 la 12 iepurasi. Masculul ajunge la maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni. Femela poate fi fecundata la aceeasi varsta. Femela poate fi fecundata iarasi la un interval de 24 ore dupa fatare, daca masculul este lasat cu ea in casuta. Aceasta nu este prea bine pentru femela, deoarece e posibil ca ea va avea probleme la viitoarea fatare. Problemele pot fi urmatoarele: ˇ Femela nu va pregati cuibul pentru iepurasii nou-nascuti si ei vor muri din cauza frigului. ˇ Femela nu va avea lapte sau va refuza sa alapteze puii. Ei pot fi hraniti cu biberonul, dar veti pierde mult timp si majoritatea iepurasilor vor muri. ˇ Daca femela nu este suficient de sanatoasa, se va imbolnavi din cauza stresului alimentar. Ce puteti face pentru o inmultire mai eficienta? ˇ Procesul de inmultire se recomanda de efectuat doar atunci cind femela are o virsta nu mai mica de 7-8 luni. ˇ Se recomanda nu mai mult de 3 fatari pe an la o singura femela. ˇ Intre 2 cicluri de inmultire se recomanda o pauza de 3-4 luni. Aceasta imbunatateste sanatatea femelei. ˇ Folositi numai animale sanatoase pentru inmultire. In cazul cand o femela este sanatoasa, dar nu are grija de iepurasii sai, nu o mai folositi ca reproducator. Aceasta lipsa de grija se poate transmite prin ereditare si urmasilor sai. ˇ Daca folositi endogamia, ea este posibila intre verisori, intre bunici si nepoti, sau intre unchi/matuse si nepoti; intre frati si surori riscul de aparitie a defectelor va fi mai mare, de exemplu a rahitului. Folositi doi sau trei masculi si selectati pentru fiecare ciclu animale diferite. Faceti o evidenta de fiecare data a rezultatelor obtinute. ˇ Intotdeauna aduceti femela la mascul pentru inmultire. Daca aduceti masculul la femela, ea poate fi agresiva . ˇ Masculul si femela trebuie sa fie aproximativ de aceeasi marime. Daca el este mai mare, iepurasii pot fi prea mari si vor muri din cauza unei nasteri dificile. ˇ Uneori fecundarea poate sa nu aiba loc. Cauza poate fi sterilitatea femelei sau lipsa de hormoni. In cazul lipsei de hormoni se recomanda ca in fiecare zi, timp de 2 saptamini inainte de inmultire, sa se hraneasca femela cu iarba tanara si verde sau de a-i da o picatura de ulei de grau. Daca acesta nu ajuta, inseamna ca femela este sterila si poate fi sacrificata. ˇ La 28-32 de zile dupa fecundare femela va fata. ˇ La 15-20 de zile dupa nastere, incepeti sa introduceti plante in dieta iepurasilor, iar la 30 de zile introduceti mancarea iepurilor maturi in plus la laptele iepuroacei-mame. ˇ Dupa 8 saptamini, iepurasii pot fi intarcati , asigurindu-va ca ei mananca foarte bine. Concluzii: Speram ca acest manual va oferit o informatie utila si practica, desi sunteti un fermier specializat in acest domeniu sau pur si simplu doriti sa va ocupati cu cresterea iepurilor. Pentru mai multa informatie, consultati “Cresterea Animalelor in Gospodaria Personala” (Chisinau, 1990) si alte publicatii specializate sau consultati-va cu medicul veterinar din regiunile Dvs. Dar nu uitati: calitatea si sanatatea iepurilor depind mult de felul cum ii ingrijiti si ce atentie le acordati. Va dorim succes.
